Acasă Local Eveniment Șeful Inspect...

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Marius Mîrzacu, a fost găsit mort în biroul său

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, comisarul-șef Marius-Daniel Mîrzacu, a murit subit astăzi, 10 ianuarie, la vârsta de doar 51 de ani.

El a fost găsit fără suflare de colegi în biroul său, după ce ar fi suferit un infarct.

Anunțul decesului a fost făcut public de instituția pe care ofițerul o conducea.

„Inspectoratul de Poliție Județean Dolj informează cu profund regret că, în cursul zilei de astăzi, 10 ianuarie, a încetat din viață inspectorul-șef al IPJ Dolj, domnul comisar-șef Marius-Daniel Mîrzacu.

Vestea dispariției sale reprezintă o pierdere grea pentru instituția noastră. De-a lungul carierei sale, domnul Marius-Daniel Mîrzacu a dat dovadă de profesionalism, responsabilitate și devotament față de misiunea Poliției Române, contribuind semnificativ la îndeplinirea obiectivelor instituționale și la menținerea siguranței publice.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, împreună cu întregul colectiv, transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

În aceste momente de profundă tristețe, suntem alături de familia îndurerată și ne exprimăm întreaga compasiune.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.