PNL, USR și premierul României au ÎNJUMĂTĂȚIT bugetul Programului „Anghel Saligny”, dezvălui deputatul PSD de Olt Marius Iancu.
Social-democrații au cerut 12 miliarde de lei pentru investițiile pe Programul „Anghel Saligny”, iar premierul Ilie Bolojan, susținut de PNL și USR, alocă doar șase miliarde de lei, susține parlamentarul PSD.
„PNL, USR și premierul blocajului absolut, Ilie Bolojan, au înjumătățit bugetul Programului „Anghel Saligny”!
Doar șase miliarde au fost alocate pentru continuarea proiectelor de apă, canalizare, drumuri, pentru modernizarea infrastructurii sociale și de educație.
Asta în timp ce premierul Bolojan se lăuda că, în anul 2026, România va avea cel mai mare buget de investiții din ultimii trei ani. Este de fapt cel mai mic!
Partidul Social Democrat a cerut 12 miliarde de lei pentru finanțarea investițiilor prin Programul „Anghel Saligny” deoarece vorbim de zeci de proiecte în fiecare județ”, a scris, pe pagina sa de socializare, Marius Iancu.

În localitățile din județul Olt există 157 de proiecte finanțate prin Programul „Anghel Saligny”, aflate în diferite stadii de execuție.
„Suntem alături de primarii noștri și vom căuta alternative pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare pentru județul Olt, pentru România”, mai spune parlamentarul social-democrat.



































