Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, alături de membrii executivi ai Consiliului ASF, s-a întâlnit la sediul instituției cu Maria Luís Albuquerque, Comisarul European responsabil pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, pentru a analiza direcțiile strategice ale piețelor financiare europene.
Discuțiile au vizat evoluțiile recente și inițiativele legislative aflate în curs de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene, cu un accent deosebit pe Pachetul privind Integrarea Piețelor (Market Integration Package – MIP), menit să crească eficiența și interconectarea piețelor financiare din spațiul european.
Reprezentanții ASF au subliniat necesitatea unui cadru de reglementare coerent și predictibil, care să evite suprapunerile instituționale și să permită o implementare eficientă la nivel național, ținând cont și de specificul piețelor locale.
Un alt punct important pe agendă a fost identificarea unor mecanisme prin care economiile populației să fie direcționate către investiții, fiind evidențiat rolul esențial al cadrului fiscal în susținerea acestor demersuri.

„România este implicată activ în procesul de consolidare a piețelor financiare europene. Ne concentrăm pe asigurarea unui cadru de reglementare clar și funcțional, care să sprijine dezvoltarea piețelor și să protejeze investitorii”, a declarat președintele ASF, Alexandru Petrescu.
În ceea ce privește educația financiară, oficialii au discutat despre necesitatea unei abordări coordonate la nivel european, care să completeze inițiativele naționale, inclusiv prin schimb de bune practici și dezvoltarea unor instrumente digitale.
ASF își reafirmă astfel angajamentul de a contribui activ la dezvoltarea piețelor financiare europene, în linie cu obiectivele Uniunii Europene privind stabilitatea, competitivitatea și protecția consumatorilor.


































