Consiliul Județean Olt și Centrul Județean de Cultură și Artă Olt organizează, în parteneriat cu Primăria Urzica și Consiliul Local Urzica, ediția a XIV-a a Festivalului-Concurs Regional de Muzică Populară Vocal-Instrumentală „Floare de Salcâm”.
Evenimentul va avea loc duminică, 17 mai 2026, în localitatea Urzica, satul Stăvaru, începând cu ora 16:00.
Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”, sub bagheta dirijorului Cristian Dumitru.
Invitatul special al ediției din acest an este Maria Ghinea.
Festivalul își propune promovarea și valorificarea tradițiilor populare românești, susținerea tinerelor talente și păstrarea autenticității muzicii populare.
Organizatorii îi invită pe iubitorii de folclor să participe la această sărbătoare a muzicii populare și tradițiilor românești, într-o atmosferă autentică și de bucurie.


































