Acasă Local Actualitate Polițiștii di...

Polițiștii din Olt, în mijlocul cetățenilor. Campanie de prevenire în Parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal/ FOTO

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o nouă acțiune de informare și prevenire în municipiul Caracal, în cadrul campaniei naționale „O vară în siguranță”. Activitatea s-a adresat tuturor categoriilor de cetățeni, cu accent pe protejarea persoanelor vârstnice și a minorilor împotriva infracțiunilor.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Biroului Siguranță Școlară și ai Poliției Municipiului Caracal au desfășurat, la data de 20 iulie, o activitate informativ-preventivă în Parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal, în cadrul campaniei naționale „O vară în siguranță”.

Pe parcursul acțiunii, oamenii legii au stat de vorbă cu membrii comunității și le-au oferit recomandări pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, precum furturile și înșelăciunile, dar și pentru evitarea fraudelor informatice.

Participanții au primit materiale informative și sfaturi privind măsurile pe care le pot lua pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor.

„O atenție deosebită a fost acordată persoanelor vârstnice și minorilor, categorii considerate mai vulnerabile în fața autorilor de infracțiuni, în special în mediul online”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Polițiștii le recomandă cetățenilor să manifeste prudență în relațiile cu persoane necunoscute, să nu furnizeze date personale sau bancare și să verifice cu atenție autenticitatea informațiilor, mesajelor sau ofertelor primite prin telefon ori pe internet.

Reprezentanții IPJ Olt anunță că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de informare a populației și dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.