Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și caniculă, valabilă și pentru o parte a județului Olt. Avertizarea intră în vigoare vineri, 31 iulie, la ora 10:00, și expiră sâmbătă, 1 august, la aceeași oră.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură va afecta nord-vestul, sud-vestul și centrul țării, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 35 de grade Celsius.
În zonele cele mai afectate din sud-vestul Olteniei, sudul Banatului, nordul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, maximele vor ajunge la 36–37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Nici noaptea nu va aduce o răcorire semnificativă în unele zone. Pe arii restrânse va fi noapte tropicală, cu temperaturi minime de 20–22 de grade.
Cod Portocaliu în trei județe
O avertizare mai severă, Cod Portocaliu, a fost emisă pentru județele Bihor, Arad și Timiș.
Aici, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade Celsius, disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși pragul critic.
Noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse între 20 și 24 de grade.
ANM precizează că avertizările pot fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.



































