Președintele Consiliului Județean Olt și prim-vicepreședinte al PSD, Marius Oprescu, acuză Guvernul condus de Ilie Bolojan că a repartizat discreționar posturile aprobate pentru spitalele din țară, susținând că Spitalul Județean de Urgență Slatina a primit mult mai puține posturi decât avea nevoie.
Potrivit lui Oprescu, conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina a solicitat aprobarea ocupării a 130 de posturi, dintr-un necesar estimat la 150, însă Guvernul a aprobat doar 29.
Liderul PSD Olt susține că două dintre posturile aprobate sunt pentru specialități care nu au fost solicitate și pentru care unitatea medicală nu are posturi vacante.
„Bolojan a decis: viața unui oltean valorează mai puțin! Incompetența, dubla măsură, ipocrizia bolojanistă și reforma de fațadă lovesc acum direct în sistemul medical. Aici nu vorbim despre funcții sau calcule electorale. Vorbim despre vieți, despre șansele pacienților și despre dreptul la sănătate”, afirmă Marius Oprescu.
Acesta compară situația Spitalului Județean Slatina cu cea a altor unități medicale din țară. Potrivit declarațiilor sale, Spitalul Județean Bihor, care ar avea un grad de ocupare a personalului de aproximativ 90%, ar fi primit aprobarea pentru 150 de posturi, în timp ce Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București, cu un grad de ocupare de 71%, ar fi primit 65 de posturi. În schimb, susține Oprescu, Spitalul Județean Slatina, care funcționează cu un grad de ocupare de aproximativ 70%, a primit doar 29 de posturi.
„Nici măcar nu mai are iz de reformă. Este încă o dovadă a împărțirii partinice, discreționare, a resurselor, a șanselor și a accesului la servicii publice. Cu atât mai mizerabilă cu cât, de data aceasta, moneda de schimb este sănătatea și viața oamenilor”, a mai declarat prim-vicepreședintele PSD.
Reprezentanții Guvernului nu au avut, până în acest moment, o reacție publică la afirmațiile liderului PSD Olt. Dacă va exista un punct de vedere oficial, acesta va fi prezentat într-o actualizare a articolului.



































