Acasă Local Actualitate Polițist lovi...

Polițist lovit cu pumnul în față în timpul unei intervenții la Slatina. Agresorul, cercetat pentru ultraj

Un polițist din cadrul Poliției municipiului Slatina a fost lovit cu pumnul în față în timpul unei intervenții la un caz de violență domestică și tulburare a ordinii publice. Incidentul s-a petrecut marți seara, iar cercetările sunt coordonate de procurorul de caz.

Un polițist din cadrul Poliției municipiului Slatina a fost agresat în timpul unei intervenții desfășurate marți, 4 august, în jurul orei 19:30, la locuința unei familii din municipiu.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, oamenii legii au fost solicitați prin apel la 112 de un bărbat de 57 de ani, care a anunțat că soția sa, în vârstă de 50 de ani, nu și-a administrat tratamentul prescris, avea un comportament agitat și l-ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător. Acesta a cerut sprijin pentru internarea femeii într-o unitate medicală de specialitate.

La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Poliției municipiului Slatina, care i-au identificat pe cei doi soți. În timpul intervenției, în zonă s-au adunat mai multe persoane care și-au exprimat nemulțumirea față de decizia bărbatului de a solicita ajutorul autorităților, situația degenerând într-un conflict. Pentru restabilirea ordinii publice a fost solicitat și sprijinul unui echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

În timpul incidentului, un tânăr de 26 de ani, din Slatina, ar fi lovit cu pumnul în zona feței unul dintre polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după care a fugit de la locul faptei.

Conflictul a fost aplanat, iar polițistul agresat a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.

La aproximativ o oră după incident, în jurul orei 20:30, mama tânărului de 26 de ani a sunat la 112 și a reclamat că fiul său ar fi fost agresat de polițiști. Acesta a fost transportat, la rândul său, la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații medicale.

În cauză a fost informat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs incidentele și pentru dispunerea măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.