Acasă Local Actualitate Guvernul apro...

Guvernul aprobă planul pentru crizele din sistemul energetic. În ce situații poate fi limitat consumul de energie

Guvernul a aprobat Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, document care stabilește modul în care autoritățile vor acționa în cazul unor crize majore ce pot afecta alimentarea cu energie. Executivul subliniază însă că adoptarea planului nu înseamnă că România se confruntă cu o criză energetică și nici că vor fi introduse restricții de consum.

Guvernul a aprobat Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, document-cadru elaborat de Ministerul Energiei pentru prevenirea, gestionarea și limitarea efectelor unor eventuale crize care ar putea afecta Sistemul Electroenergetic Național.

Potrivit Executivului, planul stabilește responsabilitățile instituțiilor implicate și măsurile care pot fi aplicate în cazul unor situații excepționale, precum și procedurile pentru readucerea sistemului la funcționarea în condiții de siguranță.

Autoritățile precizează că aprobarea acestui document nu echivalează cu declararea unei crize energetice și nu introduce automat restricții privind consumul de energie electrică sau schimburile transfrontaliere de electricitate.

Guvernul explică faptul că limitarea consumului poate fi dispusă doar printr-o hotărâre separată, dacă situația din Sistemul Electroenergetic Național o va impune și numai după epuizarea celorlalte măsuri prevăzute de legislație. În plus, eventualele restricții nu se aplică automat populației sau tuturor consumatorilor industriali, ci doar clienților incluși în Normativul de limitări, în condițiile stabilite de lege.

Documentul analizează nouă scenarii majore de risc care pot afecta alimentarea cu energie electrică, printre acestea numărându-se atacurile cibernetice asupra infrastructurii energetice, valurile de frig, fenomenele meteorologice extreme de iarnă, crizele privind aprovizionarea cu combustibili fosili, grevele și protestele angajaților, pandemiile, seceta, cutremurele și conflictele militare.

Pentru fiecare dintre aceste situații sunt prevăzute măsuri de prevenire și intervenție, precum și mecanisme de cooperare cu operatorii de transport și sistem din statele vecine.

În cazul unui scenariu de secetă, planul prevede aplicarea etapizată a unor măsuri precum utilizarea la capacitate maximă a grupurilor energetice disponibile, repunerea în funcțiune a unor unități aflate în reparații, creșterea disponibilității rețelelor de transport și distribuție și, dacă este necesar, solicitarea de energie electrică de urgență din statele vecine. Doar dacă toate aceste soluții se dovedesc insuficiente pot fi luate măsuri cu impact asupra pieței, inclusiv reducerea exporturilor de energie.

Potrivit Guvernului, scopul planului este creșterea rezilienței Sistemului Electroenergetic Național, menținerea alimentării cu energie electrică în situații de criză și reducerea duratei eventualelor întreruperi, printr-o coordonare eficientă între toate instituțiile și operatorii implicați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.