Primăria Slatina a ratat toate cele cinci proiecte pe care le avea finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei. Niciunul dintre proiectele preluate de actuala administrație în 2024 nu a fost implementat, termenul de 31 august fiind depășit. Este, prin dimensiunea financiară și prin faptul că întregul portofoliu PNRR al municipalității a fost ratat, unul dintre cele mai mari eșecuri ale Administrației De Mezzo de la preluarea conducerii Primăriei Slatina.
Cele cinci investiții reprezentau toate proiectele pe care municipalitatea le avea de implementat prin această componentă a PNRR. Valoarea lor cumulată se ridică la aproximativ 35 de milioane de lei (350 de miliarde de lei vechi).
Proiectele fuseseră pregătite și contractate înainte de schimbarea administrației locale și au fost preluate în 2024 de noua conducere a Primăriei Slatina. Termenul de 31 august 2026 a găsit însă municipalitatea fără vreunul dintre cele cinci proiecte finalizat.
Miza nu era una minoră. Investițiile vizau proiecte de dezvoltare și digitalizare a municipiului, printre care se aflau modernizarea sistemului de gestionare a parcărilor și actualizarea Planului Urbanistic General al Slatinei, cu transpunerea acestuia într-un sistem digital GIS.
Sistem inteligent pentru parcările din Slatina
Unul dintre proiectele ratate urmărea realizarea unui sistem inteligent de gestionare a parcărilor din municipiu.
Printre facilitățile prevăzute se numărau panouri digitale care să ofere șoferilor informații despre numărul locurilor de parcare disponibile în zonele aglomerate – în apropierea piețelor, școlilor și a altor puncte intens circulate.
Șoferii ar fi putut afla înainte de a intra într-o anumită zonă dacă mai există locuri disponibile și, în caz contrar, s-ar fi putut îndrepta către alte parcări.
Un alt proiect important privea reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Slatina, document care, potrivit informațiilor prezentate public, nu a mai fost actualizat din 2014.
Proiectul presupunea și introducerea PUG într-un sistem GIS, o componentă importantă pentru digitalizarea activității de urbanism a municipalității.
Cristian Cismaru: „Cinci proiecte din cinci au fost ratate”
Situația proiectelor PNRR a fost prezentată de Cristian Cismaru, fost administrator public al municipiului Slatina, într-o postare video pe Facebook.
Acesta califică pierderea întregului portofoliu drept unul dintre cele mai mari eșecuri ale actualei administrații locale.
„Vorbim astăzi, poate, despre cel mai mare eșec al Primăriei Municipiului Slatina, al actualei administrații și, probabil, cel mai mare eșec al unei administrații publice din întreaga Românie. Vorbim de pierderea a 350 de miliarde lei pe care actuala administrație i-a ratat prin PNRR”, spune Cristian Cismaru.
Fostul administrator public amintește că, înainte de schimbarea conducerii Primăriei, municipalitatea implementase în 2023 și 2024 alte proiecte PNRR, în valoare de aproximativ 18 milioane de lei.
Prin acestea, susține Cismaru, unitățile de învățământ din Slatina au fost dotate cu echipamente digitale, materiale didactice și mobilier, iar laboratoarele de informatică și atelierele liceelor cu profil tehnologic au beneficiat, de asemenea, de dotări.
„Ceea ce vedem în momentul de față este, cred că, unic în țara asta. Să ai cinci proiecte din cinci și să le ratezi pe toate. Și nu erau proiecte oarecare, erau proiecte pentru dezvoltarea municipiului Slatina”, afirmă fostul administrator public.
Cismaru cere explicații publice Administrației De Mezzo
Cristian Cismaru îi solicită actualei conduceri a Primăriei Slatina să prezinte public motivele pentru care niciunul dintre cele cinci proiecte nu a fost dus la bun sfârșit.
„Totuși, le solicit încă o dată să iasă cu un comunicat de presă, să iasă cu un punct de vedere, să ne explice și nouă cum de s-au pierdut 5 din 5 proiecte în valoare de 350 de miliarde lei. Lucru nemaiîntâlnit, cred, la nicio primărie din țara asta”, spune acesta.
Fostul administrator public atrage atenția și asupra unei alte posibile consecințe financiare. El susține că, pentru proiectele în cazul cărora Ministerul a rambursat deja anumite sume, dar investițiile nu au fost finalizate, banii încasați ar urma să fie restituiți, la care s-ar putea adăuga dobânzi și penalități.
În acest context, Cismaru lansează și un avertisment către consilierii locali, indiferent de partidul din care fac parte, cerându-le să nu aprobe trecerea pe cheltuielile municipalității a eventualelor sume pe care el le consideră imputabile.
Dincolo de disputa politică, rămâne însă bilanțul: Administrația De Mezzo a avut de gestionat cinci proiecte PNRR preluate în 2024, în valoare de aproximativ 35 de milioane de lei. La expirarea termenului, niciunul dintre cele cinci nu a fost implementat.
La Caracal: 12 proiecte PNRR din 12, finalizate
Dimensiunea eșecului de la Slatina devine și mai evidentă dacă situația este comparată cu cea din celălalt municipiu al județului.
În timp ce Primăria Slatina a ajuns la termenul-limită cu toate cele cinci proiecte PNRR nefinalizate, la Caracal administrația locală anunță că a dus la bun sfârșit toate cele 12 proiecte pe care le-a avut prin același program.
„Ce promitem, facem! PNRR se închide astăzi la ora 23:59. Finalizarea în termen a proiectelor finanțate prin PNRR este rezultatul unui efort susținut, al colaborării și al responsabilității asumate de oameni care au lucrat împreună pentru același obiectiv: dezvoltarea comunității noastre. În Caracal am avut 12 proiecte, pe care le-am dus la bun sfârșit”, a transmis Primăria Caracal.
Numai în ultima săptămână înaintea închiderii programului, administrația din Caracal a finalizat alte trei investiții importante.
Una dintre acestea este un Centru de zi pentru persoanele vârstnice, cu o capacitate de 50 de locuri, unde vor fi asigurate servicii de asistență comunitară, recuperare și îngrijire de zi, proiectul incluzând și o unitate mobilă pentru asistență la domiciliu.
A fost finalizat și un ansamblu de locuințe nZEB pentru tineri, cu 66 de apartamente, construit pe terenul fostului târg din oraș. Complexul dispune de spații verzi, loc de joacă și parcări, iar clădirile au fost realizate la standarde ridicate de eficiență energetică.
Cel de-al treilea proiect finalizat în ultima săptămână a vizat clădirea ITL, care a fost consolidată, reabilitată energetic, modernizată și digitalizată.
Primăria Caracal atribuie finalizarea celor 12 investiții efortului echipelor de implementare și recepție din instituție, proiectanților, diriginților de șantier, constructorilor și celorlalți parteneri implicați.


































