Trei persoane au fost rănite, marți dimineață, într-un accident rutier produs pe Drumul Județean 546A, în afara localității Văleni. În eveniment au fost implicate un autoturism și un atelaj hipo, iar victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Accidentul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 06:40, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt.
Potrivit primelor verificări efectuate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt, un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Drăgănești-Olt, ar fi intrat în coliziune, din cauze care urmează să fie stabilite, cu un atelaj hipo.
Căruța era condusă de un bărbat de 52 de ani, din București.

În urma impactului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Atât șoferul autoturismului, cât și conducătorul atelajului hipo au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


































