Acasă recomandate Olt: Avarie l...

Olt: Avarie la rețeaua de gaze. 275 de clienți din mai multe localități au rămas fără alimentare

O avarie produsă miercuri după-amiază la o conductă a rețelei de distribuție a gazelor naturale a lăsat fără alimentare 275 de clienți casnici și non-casnici din șase localități ale județului Olt. Conducta a fost avariată în timpul unor lucrări pentru modernizarea iluminatului public.

Incidentul s-a produs pe strada Mărunței din localitatea Guești, unde societatea ALMP POWER SRL executa lucrări de săpătură mecanizată pentru modernizarea iluminatului public.

În timpul intervenției a fost avariată o conductă de gaze naturale, iar Distrigaz Sud Rețele a decis, din motive de siguranță, sistarea alimentării începând cu ora 16.37.

„Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 16 septembrie 2026, începând cu ora 16:37”, a transmis compania.

Șase localități afectate

În total, 275 de clienți casnici și non-casnici au rămas fără gaze. Întreruperea afectează consumatori din Bărăști, Bătăreni, Colonești, Guești, Mărunței și Navargeni.

Echipele Distrigaz Sud Rețele se află la fața locului pentru remedierea avariei, iar furnizarea gazelor ar urma să fie reluată miercuri seara.

„Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 16 septembrie 2026, în jurul orei 22:00”, precizează Distrigaz Sud Rețele.

După reluarea alimentării, persoanele care simt miros de gaze sunt sfătuite să aerisească imediat încăperile, să evite producerea oricărei scântei și folosirea întrerupătoarelor sau aparatelor electrice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare.

Pentru urgențe, clienții pot contacta Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.