O deplasare extrem de riscantă cu o trotinetă electrică, surprinsă în imagini ajunse în spațiul public, s-a încheiat cu o amendă de peste 2.000 de lei. Un tânăr circula prin Drobeta-Turnu Severin având pe trotinetă și o femeie care ținea în brațe un copil.
Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin l-au identificat vineri, 18 septembrie, pe bărbatul care apare în imagini.
Tânărul, în vârstă de 22 de ani și domiciliat în municipiu, a fost depistat pe bulevardul Splai Mihai Viteazu, în timp ce conducea trotineta electrică împreună cu femeia care avea minorul în brațe.
Cazul a ajuns în atenția polițiștilor și după apariția imaginilor în spațiul public.
Pentru încălcarea prevederilor privind circulația pe drumurile publice, bărbatul a fost sancționat contravențional cu 2.162 de lei, potrivit informațiilor transmise de polițiști.
Legislația rutieră interzice transportarea pasagerilor pe trotinetele electrice atunci când acestea nu sunt construite și echipate special în acest scop.




































