Acasă Local Actualitate Un nou medic ...

Un nou medic cardiolog la Spitalul Județean Slatina. Dr. Anda Voicu a ales să rămână după dezvoltarea Cardiologiei Intervenționale

Echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Slatina are un nou medic specialist cardiolog. Dr. Anda Voicu, în vârstă de 33 de ani, și-a început activitatea în unitatea medicală încă din perioada rezidențiatului, iar investițiile realizate pentru dezvoltarea Cardiologiei Intervenționale au convins-o să își continue aici cariera.

Dr. Anda Voicu a lucrat în Spitalul Județean de Urgență Slatina ca medic rezident și a efectuat gărzi în unitatea medicală. Acum, după încheierea acestei etape de pregătire, a rămas în echipa spitalului ca medic specialist cardiolog.

„Cea mai mare satisfacție este să plec acasă cu gândul că astăzi am ajutat pe cineva”, spune dr. Anda Voicu.

Un rol important în decizia sa de a rămâne la Slatina l-a avut dezvoltarea Cardiologiei Intervenționale și posibilitatea ca pacienții să beneficieze de tratamente complexe chiar în cadrul spitalului.

„Spitalul merge într-o direcție bună, iar dezvoltarea Cardiologiei Intervenționale m-a convins să rămân aici, pentru că putem trata pacienții la un alt nivel, având la dispoziție și acest compartiment. Aici se văd rezultatele, pacientul este tratat atunci când are cea mai mare nevoie, în momentul în care viața lui depinde de cum acționează medicul, dar și de aparatura din spital. De aceea am ales Cardiologia ca specializare”, a explicat dr. Anda Voicu.

A crescut într-o familie în care grija pentru oameni era firească

Dr. Anda Voicu a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. Alegerea profesiei a fost influențată și de mediul familial: tatăl său este preot, iar mama, asistentă medicală.

„Am ales Medicina pentru că am crescut într-o familie în care a ajuta și a fi aproape de oameni era ceva normal. I-am văzut în momente fericite, în clipe de boală și durere și am înțeles cât de important este să îi ajuți, să le fii alături”, a mai spus medicul.

Dr. Anda Voicu are 33 de ani, este căsătorită și are o fetiță de cinci ani.

Spitalul Județean de Urgență Slatina i-a urat bun venit în echipă și succes în cariera de medic cardiolog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.