Un bărbat de 43 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat fizic și amenințat soția, iar ulterior ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a cerut ajutorul autorităților de două ori, după ce soțul ei ar fi revenit la domiciliu, deși avea interdicție.
Incidentul a avut loc în municipiul Caracal, pe 14 octombrie 2026, când polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 despre faptul că un bărbat și-ar fi amenințat soția la domiciliul comun.
Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 43 de ani ar fi agresat-o fizic pe femeie și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.
În urma evaluării situației, polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru victimă și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului.
A revenit la domiciliu în aceeași noapte
Măsura de protecție nu l-ar fi împiedicat însă pe bărbat să se întoarcă acasă.
În noaptea de 14 spre 15 octombrie, femeia a apelat din nou la poliție, reclamând că soțul său a revenit la domiciliu, încălcând restricțiile impuse prin ordinul de protecție provizoriu.
În urma acestei sesizări, polițiștii au deschis un nou dosar penal, pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
Reținut pentru 24 de ore
Joi, 15 octombrie, în urma administrării probelor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Bărbatul este cercetat pentru violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție provizoriu, urmând să fie prezentat procurorilor pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu respectarea prezumției de nevinovăție.



































