Adolescentul de 15 ani implicat în incidentul violent petrecut într-o unitate de învățământ din Pitești a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Judecătorii au luat această decizie după ce minorul a fost prezentat în fața instanței de către procurori. Polițiștii au dispus și măsuri pentru protejarea celor doi colegi agresați.
Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, minorul a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus cercetarea acestuia sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.
Decizia vine în urma incidentului petrecut joi, 22 octombrie, la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești, unde adolescentul ar fi atacat doi colegi, având asupra sa o macetă.
Unul dintre elevii agresați a suferit o rană la antebraț și a avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce celălalt a fost agresat fizic.
Anterior deciziei instanței, polițiștii au emis două ordine de protecție provizorii, în conformitate cu Legea nr. 26/2024, pentru protejarea celor două victime minore.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun.


































