Un tânăr în vârstă de doar 24 de ani, din Morunglav, și-a pierdut viața după ce a lovit cu motocicleta pe care o conducea un cap de pod. El a plecat la drum ignorând faptul că avea permisul de conducere reținut.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudia Radu, tragicul accident a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității Morunglav, cauza evenimentului fiind viteza.
„În noaptea de vineri spre sâmbătă, un tânăr în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea o motocicletă pe raza comunei Morunglav, pe fondul vitezei, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat într-un cap de pod, decedând ulterior impactului”, a declarat Claudia Radu.
Tânărul avea permisul de conducere reținut, a mai precizat reprezentanta IPJ Olt.
După tragedie, pe contul de Facebook al tânărului au început să curgă mesajele de condoleanțe ale rudelor, prietenilor și cunoscuților.





































