Acasă Național România, zgud...

România, zguduită de un val de cutremure în interval de câteva ore. Ce magnitudini au avut seismele

Două cutremure s-au înregistrat în România, în zona seismică Vrancea, în interval de 5 ore. De asemenea, un cutremur cu magnitudinea de 3,2 s-a înregistrat şi în Marea Neagră.

Potrivit Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cel de-al doilea cutremur s-a produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la ora 8.58, fiind al doilea seism înregistrat în interval de cinci ore, scrie mediafax.ro.

Seismul cu magnitudinea 3.1 pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 151 de kilometri, în apropierea oraşelor Nehoiu (35 km), Covasna (45 km), Întorsura Buzăului (56 km), Târgu Secuiesc(57 km) şi Slănic-Moldova (58 km).

Cu doar cinci ore înainte, un cutremur cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs tot în zona seismică Vrancea, dar în judeţul Buzău, la adâncimea de 109 kilometri.

Cutremur în Marea Neagră

De asemenea, duminică la ora 5.38 s-a produs un cutremur în Marea Neagră, cu magnitudinea 3.2 pe scara Richter, la adâncimea de 30 de kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.