Peste 66% dintre absolvenții liceelor din Olt au promovat examenul de bacalaureat.
Mai exact, promovabilitatea examenului de maturitate a fost, în Olt, de 66,04%, rezultat valabil înainte de soluționarea contestațiilor.
La examen s-au înscris 2.799 de absolvenți, dintre care 2.591 de candidați s-au și prezentat la Bac. Dintre aceștia, 1.711 au reușit să treacă examenul.
397 de candidați au obținut medii între 6 și 6,99, 455 au luat medii între 7 și 7,99, 444 de absolvenți au primit medii în 8 și 8,99, iar 411 candidați au obținut medii între 9 și 9,99.
Patru candidați au promovat examenul maturității cu nota maximă.
De asemenea, doi candidați au fost eliminați din examen.
Rezultatele de la BAC 2019, pe fiecare județ în parte:
Contestațiile celor nemulțumiți de rezultatele obținute pot fi depuse luni, 8 iulie, între orele 12:00 – 16:00. Acestea vor fi soluționate între 9 și 12 iulie, iar afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.