Simona Halep, nr. 4 WTA, a pierdut în mod neașteptat, joi seara, meciul împotriva americancei Taylor Townsend, nr. 116 WTA, și a ratat calificarea în turul al treilea la US Open 2019. Partida a fost câștigată de americancă în decisiv, încheiat la tie-break, deși românca își adjudecase ușor primul set al partidei. A fost 2-6, 6-3, 7-6 (7-4) pentru Taylor Townsend, la capătul a puțin peste două ore de joc.
Cu Taylor Townsend, Simona Halep jucase de trei ori până acum şi câştigase de fiecare dată în două seturi, ultima oară la Miami, în acest an, în turul al doilea: scor 6-1, 6-3. Meciul cu tânăra, dar puternica Taylor Townsend s-a dovedit de data aceasta mult mai dificil.
Simona Halep s-a impus în primul set, 6-2, grație a două break-uri, după un joc foarte solid. În următoarele două seturi însă, nivelul adversarei a crescut, iar meciul s-a închis cu 6-3; 7-6.
În setul al doilea, americanca a insistat cu serviciul-voleu și a venit aproape de fiecare dată la fileu, ceea ce a enervat-o la culme pe Simona Halep, care chiar a dat cu racheta de pământ de supărare. Românca a pierdut setul secund cu 3-6 și s-a intrat în decisiv, acolo unde americanca a aplicat aceeași tactică, scrie digisport.ro.

Simona Halep ajunsese în faza a doua a turneului US Open 2019, după un meci cu americanca Nicole Gibbs, nr. 135 WTA, în care a avut evoluții oscilante, victoria venind după set decisiv. A fost 6-3, 3-6, 6-2 pentru sportiva din România, la capătul a două ore fără zece minute de joc.
Eliminată anul trecut încă din primul tur de către Kaia Kanepi, 2-6, 4-6, Simona Halep nu are puncte de apărat la US Open, iar de acum până la finalul anului tot ce i se poate întâmpla nu poate fi decât un plus. În septembrie 2018, Simona Halep a avut probleme cu spatele şi nu a mai putut juca mai mult de patru luni.
Calificarea în manşa a doua este recompensată la US Open cu un premiu de 100.000 de dolari şi cu 70 de puncte WTA.
În ciuda acestui rezultat dezamăgitor, Simona Halep ar putea urca în ierarhia WTA, dacă deținătoarea trofeului, Naomi Osaka face un pas greșit de-acum încolo în turneu. În clasamentul WTA live, Simona Halep este acum pe locul al treilea, iar Osaka pe locul 4. Ashleigh Barty a trecut din nou pe locul 1, iar Karolina Pliskova este pe 2. De asemenea, în cursa pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep continuă să fie pe locul al doilea.
Simona Halep ar urma să joace vineri la dublu mixt, alături de Horia Tecău. Ei vor să se rodeze în vederea participării la Olimpiada de la Tokyo din 2020. Simona Halep și Horia Tecău au mai jucat împreună la US Open în 2015, când au ajuns în sferturile de finală, scrie digisport.ro.
Sursa: digi24.ro




































