Primăria Slatina va demola casa pe care omul de afaceri Marian Florescu o deține pe strada Arcului, la numărul 49, pentru simplul fapt că imobilul a fost ridicat fără autorizație de construire.
Pentru că a făcut obiectul unui lung proces, construcția casei nu a fost finalizată. Măsura va fi pusă în aplicare după ce primăria a obținut, în acest sens, o decizie în instanța de judecată.
„Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Slatina în contradictoriu cu pârâţii Florescu Marian şi Florescu Ortansa. Obligă pârâţii Florescu Marian şi Florescu Ortansa să desfiinţeze construcţia reprezentând casă S+P+2E, executată fără autorizaţie de construire pe imobilul-teren situat în Slatina, str. Arcului nr.49. Respinge capătul de cerere având ca obiect desfiinţare construcţie reprezentând gard împrejmuitor situat pe imobilul-teren din Slatina, str. Arcului nr.49, ca neîntemeiat. Obligă pârâta Florescu Olimpia să permită accesul reclamantului pe terenul situat în Slatina, str. Arcului nr.49, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii desfiinţării construcţiei”, se arată în hotărârea Judecătoriei Slatina din 12 octombrie 2015.
Decizia a rămas definitivă la 10 octombrie 2018, printr-o hotărâre a Curții de Apel Craiova, care a respins recursul făcut de reclamanți.

Marian Florescu și soția sa aveau la dispoziție 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de Judecătoria Slatina să își demoleze casa (foto), lucru care nu s-a întâmplat.
„În cazul nerespectării termenului limită stabilit, măsurile dispuse de instanţă se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cheltuielile urmând să fie suportate de către pârâţi”, se mai arată în hotărârea instanței.

Acum, soții Florescu încearcă să amâne inevitabilul, contestând executarea în instanță.
Casa are și o altă poveste interesantă. Ridicată în urmă cu peste un deceniu, ea a fost dorită de primarul de atunci al Slatinei, Darius Vâlcov, care ar fi vrut să o cumpere, prin interpuși, cu un preț sub cel al pieței. A fost refuzat de Florescu. Vâlcov ar fi dorit să facă din imobil o afacere similară celei de peste gardul lui Florescu, unde se află restaurantul Blue Window, administrată de prietenul lui Vâlcov, Giulliano Agapie, pe care, de altfel, Marian Florescu l-a stârnit construindu-și un balcon al casei dincolo de granița care desparte cele două proprietăți.
_______________________
Deși s-a luptat ca un leu în instanță cu Primăria Slatina, demolarea casei nu este cea mai mare problemă a lui Marian Florescu, care controlează mai multe firme de construcții, unele falimentare. El a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. A și fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare de Tribunalul Olt, dar Curtea de Apel Craiova a admis apelul inculpatului, desființând sentința penală pronunțată de instanța de fond și dispunând rejudecarea dosarului.




































