Un militar român a murit azi la Kabul în urma unui atac sinucigaș într-un cartier rezidențial din capitala Afganistanului, au declarat surse oficiale.
Atentatul de joi de la Kabul a făcut din nou victimele printre români. Militanţii talibani au revendicat joi responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş cu maşină-capcană din Kabul care a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi care s-a soldat cu cel puţin 10 morţi şi 35 de răniţi, informează dpa şi EFE.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că sediul agenţiei de spionaj afgane a fost ţinta atacului şi că explozia s-a produs când un convoi de forţe străine trecea prin zonă.
Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili care a sărit în aer în jurul orei locale 10:10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.
Un purtător de cuvânt al agenţiei de spionaj afgane a declarat că ţinta a fost un punct de control.
Atacul se produce în plin proces de negocieri între SUA şi talibani.
Este al doilea român mort în ultimele zile în Afganistan. Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui atac terorist care a vizat campusul în care se află ambasada, anunţă MAE, care condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist şi reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare.
”În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate”, precizează MAE.




































