Un polițist în vârstă de 31 de ani din cadrul IPJ Olt s-a împușcat în cap în urmă cu puțin timp. El a fost găsit în stare critică în apartamentul din Caracal în care locuia.
Informația a fost confirmată de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Omul legii era angajat de puțină vreme la IPJ Olt, unde a sosit de la IPJ Timiș
„În această după-amiază, IPJ Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat, ajutor de șef de post la Postul de Poliție Corbu, s-a împușcat cu armamentul din dotare, în timp ce era într-un apartament din municipiul Caracal. Acestuia i s-au acordat manevre de resuscitare la fața locului, fiind transportat la spital. Polițistul era angajat al IPJ Olt de o lună de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, inspectorul Alexandra Dicu.
Nimeni nu știe, până în acest moment, ce anume l-a determinat pe polițist să recurgă la acest gest extrem. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE



































