Acasă Local Actualitate Lucruri INCRE...

Lucruri INCREDIBILE despre polițistul din Olt care a bătut crunt o femeie: A vrut să-și împuște părinții!

S-au aflat alte lucruri de-a dreptul revoltătoare despre polițistul din orașul Potcoava care, sâmbătă, a chemat la el acasă o femeie de 49 de ani, pe care a bătut-o crunt cu pumnii și cu picioarele, dar și cu un vătrai, până la desfigurare.

Omul legii avea permisul de port armă ridicat din anul 2013 şi este la a patra cercetare disciplinară, în două rânduri fiind sancţionat, iar în ultimele două nefiind încheiate cercetările, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

El fost cercetat disciplinar pentru prima dată, în anul 2013. Atunci i-a fost ridicat dreptul de port armă şi a fost sancţionat cu mustrare scrisă din cauza absenţei nemotivate de la serviciu. Agentul a lipsit din nou nemotivat de la serviciu şi în anul 2014, când în urma cercetării disciplinare a fost sancţionat cu reducerea salariului.

A treia cercetare disciplinară a poliţistului a început în vara anului 2019, motivul fiind consumul de băuturi alcoolice la serviciu. Această cercetare nu a fost finalizată.

Acum agentul de poliţie din Potcoava este din nou cercetat disciplinar, pentru a patra oară, în legătură cu cazul femeii agresate. El a fost inclus şi într-un program de monitorizare psihologică.

Localnicii spun că polițistul, Petrică Nicușor Rotaru, consumă frecvent alcool și este o fire violentă. Oamenii spun că nu o dată s-a întâmplat să ia la bătaie anumite persoane, inclusiv copii.

Mai mult, unul dintre localnici spune că în trecut polițistul agresor ar fi intenționat să își împuște propriii părinți.

„Este violent, se ia de copii, îi bate pe bețivi când îi prinde. Păi de ce i s-a luat pistolul? A vrut să împuște, a vrut să-și împuște părinții, ce să mai”, a spus un localnic pentru ProTv.

Nicusor Rotaru lucrează în poliţie din 2006, când a fost angajat prin încadrare directă.

____________________

Agentul Petrică Nicușor Rotaru este cercetat penal și disciplinar după ce, sâmbătă, a bătut crâncen o femeie de 49 de ani pe care a chemat-o la el acasă. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele, dar și cu un vătrai. De asemenea, omul legii i-a rupt hainele, femeia susținând că el intenționa să întrețină relații sexuale cu ea. Apoi a amenințat-o că o omoară și că o îngroapă în grădină.

De față au fost alte două persoane, un bărbat și o femeie, care însă nu au încercat să îl oprească pe polițist.

Într-un moment de neatenție din partea agresorului, femeia a apelat numărul de urgență 112, a spus că e agresată și a lăsat telefonul deschis.

Ulterior a ajuns la spital cu fața aproape desfigurată (întreaga poveste – AICI și AICI).

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat apelanta la locuința unui bărbat, iar pe fondul consumului de alcool si al unor discuții in contradictoriu, femeia a fost agresată.

Cei doi se cunoșteau, femeia mergând la locuința respectivă de bunăvoie.

Bărbatul este agent în cadrul Poliției orașului Potcoava si era în concediu de odihnă, la locuința sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt nu tolerează astfel de comportamente, împotriva agentului fiind dispusă cercetarea prealabilă pentru comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției, urmând ca la finalizarea acesteia să fie dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.

1 COMENTARIU

  1. Acest individ m-aa oprit la Potcoaava si mi-a cerut bani pt bautura(20lei) si cand a vazut ca aveam o sticla cu vin a luat-o a azvarlito in san si a pupato. Deci avea problleme cu alcoolul mari. Toata lumea stia treba asta dar putini vorbesc deoarece el isi platea contributia la sefii sela Slatina si era ok. Exact cum se face de obicei in acest sistem de cacat. Lucrez in el si stiu ce vorbesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.