Acasă Local Eveniment Accident ruti...

Accident rutier în Olt, pe DJ 546 A, soldat cu doi RĂNIȚI/ Imagini de la fața locului

Un accident rutier s-a petrecut joi după-amiază pe DJ 546 A, la ieșire din localitatea Schitu spre Șerbănești, două persoane fiind rănite.

În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau două persoane și care, la un moment dat, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe câmp.

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care le-a acordat primul ajutor răniților.

Potrivit unor surse citate de OLT-ALERT.RO, una dintre victime a suferit răni mai grave, fiind transportată la spital.

La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție care încearcă să stabilească împrejurările care au dus la producerea accidentului.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în care fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

2 COMENTARII

  1. Este al 5 lea accident pe drumul ăla din septembrie pana acum 🤬🤬🤬drumul este sub orice critică 🤬🤬🤬 si nimeni nu are habar sa l repare, ba chiar au mai si decopertat asfaltul pe o parte, ca sa puna niste pietriș, ceaca l au reparat…gata e facut de iarnă! Na luați ‘ti ai dreacu de prosti ca v am reparat drumul! Am spălat niste bănuți, i am băgat la buzunare , si voi rasturnati va , ce ne interesează pe noi??!!!🤬🤬🤬asta zic conducătorii nostrii si cei care castiga licitațiile pt repararea drumurilor, pe relații, politica si spagi!!! Trebuie să se întâmple vreo tragedie gen colectiv sau Caracal , ca sa se sesizeze conducătorii ăștia din mi…c si sa repare drumul…vai de noi!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.