Șase jurnaliști și analiști erau confirmaţi până luni la prânz, de stafful de campanie al președintelui Klaus Iohannis, pentru a participa la dezbaterea care va avea loc marți seara la Școala Națională de Studii Police și Administrative, scrie G4Media.ro, citând surse politice. Dezbaterea va începe la ora 19.00 şi va dura el puţin două ore.
Jurnaliştii Ion M. Ioniță (Adevărul), Cristian Leonte (Pro TV), Radu Tudor (Antena 3), Cristina Șincai (România TV), Moise Guran (Europa FM) și politologul Cristian Pârvulescu (SNSPA) sunt pe „lista scurtă” a dezbaterii, scrie G4Media.ro.
Pe lângă cei șase, ar urma să mai fie invitați încă 3 sau 4 jurnaliști și analiști politici, care vor fi selectaţi dintr-o listă mai lungă:
Dezbaterea anunțată de președintele Klaus Iohannis pentru ziua de marți, va fi găzduită de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, a anunțat SNSPA într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment.