Acasă Local Politică Bulă de la Co...

Bulă de la Colonești trece la PNL. Cum s-a păcălit Liviu Voiculescu

Primarul pesedist al comunei Colonești, Nicolae Stan, alias Bulă, ar urma să treacă la PNL. 

Potrivit unor surse liberale, președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, și prim-vicepreședintele organizației, Daniel Tudor, l-au vizitat, ieri, pe primarul din Colonești, căruia i-au propus să treacă în tabăra liberalilor. Și nu au primit un răspuns negativ.

Sursele noastre susțin că înțelegerea ar fi ca Nicolae Stan să intre în Partidul Național Liberal după 20 februarie.

De altfel, nu întâmplător primarul din Colonești a intrat, recent, în concediu de odihnă.

De asemenea, nu întâmplător vizita celor doi liberali la primarul Bulă a avut loc în ziua în care Guvernul Orban urma să adopte ordonanța de urgență prin care președinții de Consilii Județene să fie numiți de instituție, nu prin votul cetățenilor, așa cum prevede legea în vigoare.

În aceste condiții, Voiculescu ar fi avut nevoie de majoritate în viitorul Consiliul Județean Olt, pentru numirea următorului președinte, iar Bulă discută deja în cercuri politice faptul că el ar renunța la a mai candida pentru un nou mandat de primar în schimbul unui loc eligibil pe o listă de candidați la consiliul județean.

Ei bine, ordonanța cu pricina nu a mai intrat pe ordinea de zi a ședinței guvernului, după ce, în contextul jocului politic extrem de încins între guvernanți și majoritatea parlamentară (PSD+UDMR), ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a refuzat să dea aviz favorabil actului normativ, declarând public faptul că ordonanța ar fi neconstituțională (cel mai probabil, la sugestia premierului Orban).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.