Primarul general, Gabriela Firea, a scris, joi, pe Facebook, că nu este de acord cu deschiderea școlilor după 15 mai pentru că elevii nu vor putea purta mască, iar coronavirusul este printre noi, din ce în ce mai agresiv.
„Copii cu masca de protecție la școală mi se pare o imagine dureroasă. Sfâșietoare. Iar pentru elevii din clasele mici, aproape imposibil. Sunt foarte activi, nerăbdători, aleargă, se mișcă…e normal! De aceea sunt copii!
Am spus și ieri, și aseară, la TV, că nu văd că pe o soluție bună redeschiderea grădinițelor și a școlilor după 15 mai. Este, încă, foarte periculos! Virusul e printre noi! Din ce în ce mai agresiv!
Copiii, prin natura lor, nu vor putea respectă cu strictele măsurile sanitare și de distanțare socială. Se vor contamina, vor face forme ușoare (Slavă Domnului!) dar vor transmite coronavirusul cadrelor didactice și părinților, bunicilor. Va fi o nenorocire! Vor fi mii de îmbolnăviri!
Una este că un copil să poarte o ora-două masca de protecție, supravegheat de părinți, pentru a se putea deplasa în siguranță și este cu totul diferit să fie nevoit să o poarte 4-5 ore, chiar mai mult, la cursuri.
Statistică noastră relativ sub control, pentru că se testează infim, va fi dată peste cap. Atunci să vedem cum va fi gestionată o criză majoră!
Ne-a ferit Cerul până acum! Și nu e vorba de statistici! Ci de viață oamenilor! Haideți să nu stricăm tot ce am obținut cu eforturi imense până acum.
Să protejăm în continuare copiii, seniorii, bolnavii cronici!
Se pot găși soluții pentru încheierea anului școlar, inclusiv pentru clasele terminale. Avem atâția profesori buni care pot contribui cu idei valoroase!
Concluzionând : sub nicio formă nu aș fi de acord cu reînceperea cursurilor!
Am fost prima care a cerut închiderea școlilor pentru protejarea copiilor, a cadrelor didactice, a familiilor! Și ce-am mai fost certată și pusă la zid în public! Sunt ultima care voi cere redeschiderea școlilor pe 15 mai.
Dar, cu toată tăria, cred că ne trebuie urgent un plan serios pentru relansarea treptată a economiei. Nu vom mai putea rezistă mult timp cu motoarele economiei încetinite. Aici să ne concentrăm mai bine și să privim cu respect spre țările civilizate, de unde putem prelua modele de bune practici”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat miercuri seară, după consultările cu Klaus Iohannis despre redeschiderea școlilor, că dată revenirii elevilor la cursuri va fi decisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
De asemenea, Anisie a mai spus că autorităţile vor lua o decizie privind reluarea cursurilor în şcoli, grădiniţe şi universităţi numai după o consultare cu specialiştii din domeniul sanitar şi spune că această va avea la bază în primul rând grijă pentru sănătatea preşcolarilor, elevilor şi studenţilor.
Ministrul a afirmat că există două scenarii: unul conform căruia anul şcolar ar urmă să se termine aşa cum a fost programat iniţial, iar al doilea care prevede prelungirea cu o săptămână a anului şcolar 2019-2020.
Sursa: romaniatv.net



































