Acasă Local Actualitate 1 Mai s-a lăs...

1 Mai s-a lăsat cu amenzi de peste 250.000 lei în Olt. Peste 100 de persoane, prinse încălcând ordonanțele militare

Nu mai puțin de 112 persoane din Olt au fost amendate ieri, de 1 Mai, pentru încălcarea restricțiilor de deplasare, impuse prin ordonanțe militare. Valorea totală a amenzilor aplicate este de peste 250.000 de lei. 

În ultimele 24 de ore, peste 550 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, fiind angrenați și în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

„Au fost efectuate peste 1250 de verificări privind modul în care cetățenii respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență”, se arată într-un comunicat transmis de Prefectura Olt.

În urma activităților de verificare desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 253.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.