Acasă Național Adolescent de...

Adolescent de 15 ani, găsit mort în propria cameră de către părinţi. Acuzase o stare de oboseală/ FOTO

Un adolescent de 15 ani, s-a stins fulgerător la începutul acestei săptămâni. Băiatul a fost găsit fără suflare chiar de părinţii lui, în propria cameră, scrie vremeanoua.ro.

Băiatul locuia în comuna vasuliană Olteneşti, satul Vineţeşti, alãturi de familia sa. Unul dintre vecinii adolescentului a declarat că acesta le-a zis părinţilor că merge să se odihnească, iar când părinţii au văzut că băiatul nu a mai ieşit de câteva ore din cameră, s-au dus peste el şi au descoperit că nu-i mai bătea inima.

“Am înţeles cã ar fi avut anumite afecţiuni, probleme cardiace, dar cred că nimeni nu ştia că sunt atât de grave. Totul s-a întâmplat brusc. Pe la ora 14:00, le-a zis părinţilor că se duce să se odihnească, că se simte obosit, iar în jurul orei 17:00 părinţii, văzând că nu mai iese din cameră, s-au dus să vadă ce e cu el. L-au găsit vânăt la faţă. Au sunat la ambulanţă, a venit un echipaj… O oră jumătate l-au resuscitat, dar nu au mai avut ce să-i facă şi au declarat decesul”, a povestit vecinul familiei greu încercate.

Mama băiatului a anunţat pierderea fiului ei pe Facebook: “Dumnezeu mi te-a luat la El mult prea devreme, copilul meu scump”.

Rudele şi prietenii i-au transmis un ultim gând lui Mihai: “Dumnezeu să te odihnească în pace, înger frumos. Ce durere… Nu-mi vine să cred, să fiţi tari. Dumnezeu l-a vrut, nu avem ce face”;

“Dumnezeu să-l ierte şi multă putere familiei. Nu pot să cred, un copil plin de viaţă, cu un caracter atât de frumos, nu îmi vine să cred… Condoleanţe!”;

“Dumnezeu a lăsat ca copiii să îngroape părinţii, dar uneori El ia suflete nevinovate tinere în Împărăţia Cerurilor. Domnul să-l odihnească! Ne rugăm pentru sufletul lui tânăr”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.