Deputatul de Olt, Marius Iancu, se arată nemulțumit de legea plafonării dobânzilor. El a postat, recent, pe pagina personală de Facebook, o serie de nemulțumiri legate de modul în care sunt calculate dobânzile la creditele românilor.
Poziția parlamentarului de Olt vine în contextul în care PSD dorește să corecteze nedreptățile la care este supusă populația României de băncile cu acționariat străin.
„Știați că românii plătesc dobânzi la credite chiar și de patru ori mai mari decât ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene?
De exemplul, dacă în Uniunea Europeană, la creditele ipotecare pentru
persoanele fizice, dobândă medie este de 1,41%, în România este de 6,99%.
Știați că majoritatea statelor UE – Franța, Germania, Grecia, Italia Irlanda, Olanda, Spania, Polonia, Portugalia sau Malta practică plafonarea dobânzilor?
Nu era normal ca și în Romania să aplicăm această măsură?
PSD a considerat că este normală și utilă o astfel de lege, așa că am votat- o în Camera Deputaților.
PNL și USR nu au crezut că așa ceva este normal și, în opinia liderilor acestor partide, românii trebuie să plătească cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană și deci, au votat împotrivă.
Astfel, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate.
Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.
Dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă.
Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.
Alături de celelalte legi, amânarea rambursarii ratelor, amânarea plății chiriei pe perioada stării de urgență și legea dării în plată, PSD își propune să îi ajute pe români și să corectăm aceste nedreptăți.
Și noi avem aceleași drepturi ca cetățenii europeni și nu este corect să plătim dobânzi imense pentru că băncile străine să facă profit!”, a scris, pe Facebook, Marius Iancu.



































