Primarul comunei oltene Deveselu, Ion Aliman, a câștigat alegerile după ce a murit chiar înainte de scrutinul de duminică, din cauza COVID-19.
Din cei 1.600 de alegători care și-au exercitat dreptul la vot, peste 1000 l-au votat pe edilul decedat.
Astfel, PSD câştigă majoritatea în consiliul local, drept pentru care viceprimarul care va îndeplini atribuţiile de primar, până la organizarea alegerilor parţiale, va fi social-democrat.
Primarul comunei Deveselu, Ion Aliman, infectat cu SARS-CoV-2, s-a stins din viață în dimineața zilei de 17 septembrie, la Spitalul Colentina din București, unde a ajuns în urma agravării stării de sănătate.





































