O tânără din Slatina a fost depistată, ieri, în timp ce se afla la volanul unei mașini fără a deține permis de conducere.
Fata s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au depistat o tânără, de 20 ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea pe raza localității un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Cu ocazia activităților desfășurate, s-a stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat acesteia de un tânăr de 22 de ani, proprietarul autoturismului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul în vederea conducerii pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
































