Şoferii care vor dori să intre cu maşinile în parcări publice din Sectorul 4 vor plăti o taxă de un leu pentru două ore de utilizare a spațiului de parcare. Anunţul a fost făcut de primarul Daniel Băluță.
Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, a anunțat că mai multe parcări publice vor intra în sistemul de tarifare.
Astfel, şoferii care vor să intre cu maşinile în aceste parcări vor trebuie să achite o taxă de un leu pentru două ore de parcare, banii strânși urmând să fie utilizați pentru întreținerea parcărilor.
„Câteva parcări publice din sectorul nostru intră în sistem de tarifare.
O bună perioadă de timp acestea au funcționat fără taxă pentru a încuraja parcarea mașinilor în locuri special amenajate în acest sens. Parcările de pe străzile Secerei și Izvorul Rece vor avea un tarif de 1 leu pentru două ore.
Un preț aproape simbolic, dar care ne va ajuta să întreținem aceste investiții și, în timp, să lărgim rețeaua de parcări publice în Sectorul 4″, a anunțat, pe Facebook, primarul Daniel Băluță.
































