Polițiștii din Olt, alături de reprezentanți ai Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au verificat, ieri, zonele aglomerate, mai multe baruri, terase, restaurante, dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. Peste 150 de oameni, amendați pentru că nu purtau mască.
La verificările desfășurate au participat peste 180 forţe de ordine, fiind verificate 88 de societăți comerciale, precum şi 60 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.100 de persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, pentru abaterile constatate au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 37.800 de lei, dintre care 157 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 31.800 de lei, 19 fiind aplicate persoanelor fizice în mijloacele de transport persoane.
De asemenea au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale societăților comerciale cu privire la restricțiile de funcționare în spații închise, în valoare de 6.000 de lei.



































