Acasă Local Actualitate Siminica Mire...

Siminica Mirea, către Guvern: Devalizarea celor mai valoroase active ale statului NU reprezintă o opţiune

Privatizarea profitului celor mai rentabile companii de stat, în plină criză, reprezintă o adevărată lovitură cruntă din punct de vedere economic, pentru România, declară senatoarea de Olt Siminica Mirea, referindu-se la intenția Guvernului Cîțu de a abroga prevederile Legii 173/2020 privind interzicerea, temporară, a vânzării participaţiilor deţinute de stat la companii. „Tot ce a rămas mai valoros în patrimoniul statului român, companii cu profituri de miliarde lei, se va vinde pe NIMIC”, a scris, pe Facebook, și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

În timpul Guvernării PSD, aceste companii de stat au însumat, în 2019, profituri anuale de peste 800 de milioane de euro, iar în cei 2 ani şi 10 luni de guvernare, puterea de cumpărare a prezentat o creştere de peste 25%, afirmă Siminica Mirea.

„Atât eu, cât şi colegii mei din Partidul Social Democrat, ne vom opune în Parlament acestei iniţiative! Devalizarea celor mai valoroase active ale statului NU reprezintă o opţiune, mai ales când piaţa este la pământ.

Trebuie să acţionăm similar celorlalte state europene, care, în această perioadă de criză provocată de pandemie, îşi protejează companiile strategice!”, a scris, pe pagina sa de socializare, senatoarea de Olt.

Prima reacție pe această temă a avut-o președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Cîțu – vânzătorul României! Abrogarea legii PSD prin care interziceam vânzarea companiilor românești în plină criză este cea mai mare crimă economică! Ne vom opune în Parlament acestei aberații ! Și, daca va fi nevoie, vom protesta și în stradă, alături de toți românii care se opun devalizării celor mai valoroase active ale statului.

Nicio țară civilizată nu și-a vândut companiile strategice pe nimic atunci când piața este la pământ.

Numai Cîțu Vânzătorul vrea să vândă România la bucată pentru profiturile prietenilor săi!

Planul lor e clar. De asta l-au recuperat la Guvern și pe autorul tentativei eșuate de privatizare a sănătății.

Nu vă jucați cu focul! Nu veți privatiza nimic legat de viața și viitorul țării!!!”, a scris, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se abrogă prevederile Legii 173/2020, referitoare la interzicerea, pentru doi ani, a vânzării participaţiilor deţinute de stat la companii, potrivit premierului Florin Cîţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.