Acasă Local Actualitate Polițiștii di...

Polițiștii din Olt reamintesc: Ce trebuie să știi pentru a evita eventualele amenzi. Lista

Tot mai multe persoane din Olt se expun riscurilor și încalcă măsurile restrictive impuse pentru a combate pandemia de COVID-19. Oltenii sunt amendați fie pentru nepurtarea măștii de protecție, fie pentru circulația fără motiv pe timp de noapte.

Polițiștii din Olt au venit cu o serie de precizări pentru ca cetățenii nu mai fie expusi infectării cu SARS-CoV-2, și totodată, să evite eventualele sancțiuni.

„Potrivit autorităților, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23,00 – 05,00, cu câteva excepții :

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.