Social-democrata Siminica Mirea, senator de Olt, spune că susține redeschiderea școlilor, dar numai în condiții de siguranță pentru copii și dascăli.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, parlamentarul de Olt lasă să se înțeleagă faptul că îi este, totuși, teamă pentru elevi și profesori după ce a observat neînțelegerile dintre Ministerul Sănătății și Ministerul Educației pe anumite proceduri legate de redeschiderea școlilor.
„Susţin redeschiderea şcolilor, însă, aceasta trebuie făcută în SIGURANŢĂ, cu luarea şi respectarea unor MINIME măsuri! Mă bucur că vocea noastră, a parlamentarilor social-democraţi, s-a făcut auzită şi guvernanţii au înţeles cât de importantă este întoarcerea elevilor în bănci. Însă…
Cu doar trei zile înainte de redeschiderea şcolilor, am avut parte de neînţelegeri între ministere, pe tema formularului de consimţământ, cerut părinţilor pentru testarea elevilor, unde Ministerul Sănătăţii recomandă transmiterea formularului semnat, încă din prima zi de şcoală, în timp ce Ministerul Educaţiei avertizează că acest lucru este legal doar în cazul copiilor cu simptome.
În plus, avem parte atât de sistarea procesului de vaccinare a cadrelor didactice, cât şi de lipsa distanţării în sălile de clasă, ministrul Educaţiei declarând faptul că vor fi clase cu 30 de elevi, grupaţi în trei rânduri, câte doi în bancă.
Așadar, un stat sănătos trebuie să fie un stat educat, tocmai de aceea, elevii trebuie să se întoarcă în bănci, dar în SIGURANŢĂ! In schimb, vreau să le urez: spor la învăţat; dascălilor: putere de muncă; părinţilor: răbdare şi implicare!”, a scris, pe Facebook, Siminica Mirea.
































