Un accident grav a avut loc, azi, pe Drumul Național 65, la ieșire din Slatina, spre Pitești.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate patru autoturisme.
La fața locului s-a deplasat o autospecială SMURD, Descarcerarea și un echipaj de la Pompieri, însă conform primelor date, accidentul nu a fost soldat cu victime.
„Este un accident fără victime. Colegii sunt la fata locului urmând ca în functie de rezultatul cercetărilor sa ia masurile legale”, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Cristian grigorescu.
Traficul în zonă a fost afectat, circulația fiind desfășurată cu dificultate.


































