Un accident rutier s-a produs, luni dimineață, în Râmnicu Vâlcea, după coliziunea dintre două autoturisme. O victimă a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar SAJ cu o ambulanță.
Potrivi ISU Vâlcea, accidentul s-a produs în municipiul Râmnicu Vâlcea, în Copăcelu, iar în evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule.
Potrivit ISU Vâlcea, din impact, o persoană a rămas blocată în autoturism, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
Victima, un bărbat, a fost transportat la spital, conștient și cooperant, cu politraumatisme.
Echipajele de intervenție au reușit să scoată victima.

Aceasta a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la spital.

Sursa: romania24.ro





































