Polițiști din Olt au desfășurat, în perioada 01-10 septembrie, acțiuni de de verificare a operatorilor economici care desfășoară activități de transport, depozitare și procesare cereale, aplicând și sancțiuni după ce au descoperit unele nereguli.
La acțiune au participat oameni ai legii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt.
„Activitățile au vizat verificarea documentelor de însoţire a mărfurilor, verificarea concordanţei între produsul menţionat în documentele ce însoţesc transportul şi produsul efectiv transportat sau identificarea persoanelor care achiziţionează, transportă şi comercializează cereale fără documente legale.
Cu această ocazie, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8000 de lei și a fost ridicată în vederea confiscării suma de 1000 de lei și cantitatea de 14.280 kilograme de cereale ( valoare 14.000 lei), fiind verificate 12 mijloace de transport”, potrivit Poliției Olt.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor ce afectează bugetul de stat, în special a faptelor specifice evaziunii fiscale şi fraudelor vamale, precum și a ilegalităţilor din domeniul producerii, depozitării şi comercializării cerealelor.





































