Municipiul Slatina a fost luat cu asalt, în această dimineață, de oamenii legii, în contextul prevenirii și combaterii pendemiei de coronavirus.
Atfel, slătinenii care nu purtau mască și au da nas în nas cu oamenii legii, au scăpta de sancțiuni, fiind doar avertizați în scris.
De asemenea, oamenii legii au oferit și măști celor care nu aveau.
„Au fost legitimate și avertizate verbal privind portul necorespunzător al măștii de protecție 58 de persoane, iar alte 44 de persoane (12 persoane aflate în mijloacele de transport în comun), care nu purtau masca de protecție, au fost sancționate cu avertisment scris, polițiștii oferindu-le acestora câte o mască, și, totodată, solicitându-le să respecte normele sanitare dispuse prin actele normative în vigoare”, potrivit Poliției Olt.
Poliţiştii olteni continuă acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, dar și pentru verificarea respectării legislației în domeniu.


































