Acasă Local Actualitate Percheziții d...

Percheziții de amploare în Olt pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate

Mai multe percheziții au loc, în această dimineață, în Olt, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate specializate în mai multe tipuri de infracțiuni. 

Acțiunile se desfășoară la nivel național, iar în Olt este vorba de patru percheziții, două pe infracțiuni economice și două pe trafic de droguri, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Grigorescu.

La acțiuni participă și efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Olt.

„La solicitarea instituțiilor și organelor competente, efective de jandarmi participă în sprijin pentru îndeplinirea unor acte procedurale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, căpitanul Simona Floricel.

Acțiunea este organizată la nivel național de Poliția Română și DIICOT, cu sprijinul Jandarmeriei Române.

Este vorba de 47 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului.

Conform DIICOT, acţiunea face parte dintr-o serie de iniţiative similare, desfăşurate începând cu anul 2018.

În cadrul operaţiunii realizate la nivel naţional, procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii vor pune în executare 457 de mandate de percheziţie domiciliară şi 367 de mandate de aducere.

„Acţiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracţiunile de trafic de persoane şi de minori, precum şi orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităţilor române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracţional”, precizează DIICOT într-un comunicat de presă, .

Totodată, sunt vizate şi grupuri infracţionale implicate în săvârşirea altor fapte aflate în competenţa de investigare a DIICOT, care au activat pe teritoriul naţional sau cu componentă transfrontalieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.