Polițiștii olteni au demarat o anchetă în cazul mașinii distruse de flăcări, luni seară, la Movileni. Oamenii legii iau în calcul toate variantele, inclusiv incendierea automobilului.
Polițiștii au fost la fața locului imediat după eveniment. Proprietara mașinii a fost audiată și ancheta își urmează, acum, cursul.
„Am luat act de eveniment, colegii mei au fost la fața locului, s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru distrugere din culpă. Proprietara autoturismului a fost audiată și continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.
Incidentul a avut loc luni-seară în apropierea unui drum de la marginea comunei Movileni. La sosirea pompierilor, autoturismul ardea ca o torță.
Surse locale vorbesc inclusiv de posibilitatea ca mașina să fi fost incendiată de persoane necunoscute.




































