Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, miercuri după-amiază, pe DN 22A în județul Tulcea, după ce două autoturisme s-au ciocnit. Traficul în zonă se desfășoară îngreunat.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN 22A, între localitățile Cataloi și Nalbant din județul Tulcea.
Din primele informații, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune față-spate.
În urma impactului au rezultat două victime, acestea au fost rănite ușor, conform primelor informații.
Porivit sursei citate, în zona accidentului se circulă dirijat, pe un fir.
Sursa: romania24.ro




































