Fostul director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, Cristinel Cîrloganu, a murit după ce a fost implicat într-un accident de circulație petrecut luni dimineață pe DN65.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Ionuț Vasiloaica, tragedia a avut loc între localitățile Valea Mare și Jitaru.
„În această dimineață, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe Drumul Naţional 65 – European 574.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Din primele verificări aceștia au constatat faptul că, în eveniment, între localitățile Valea Mare și Jitaru, la kilometrul 66 + 300 metri, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, respectiv doi bărbați, cu vârstele de 25 și 61 de ani.
În urma evenimentului, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a decedat”, a declarat Vasiloaica.

Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Cristinel Cîrloganu lucra în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), ca director al Direcției Resurse Umane, Salarizare și Comunicare. Cel mai probabil, el plecase spre București, la locul de muncă, luni dimineață, când s-a întâmplat tragedia.


































