Acasă Local Actualitate Deputatul Gig...

Deputatul Gigel Știrbu: Spitalul Regional de Urgenţă Craiova este unul dintre obiectivele asumate de PNL

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova este unul dintre obiectivele asumate de Partidul Naţional Liberal, iar Guvernul Nicolae Ciucă a aprobat astăzi un memorandum pentru finanţarea cu 600 de milioane de euro a acestui proiect prin contractarea unui credit de la Banca Europeană de Investiţii, informează deputatul liberal Gigel Știrbu.

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va cuprinde un complex de construcții cu șapte nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 de metri pătrați. Spitalul va fi dotat cu heliport și cu 1 195 locuri de parcare.

„Unitatea sanitară va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu intrare separată”, a scris, pe Facebook, Gigel Știrbu.

Termenul de finalizare al Spitalului Regional de Urgenţă Craiova este anul 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.