Acasă Local Actualitate Sute de amenz...

Sute de amenzi și zeci de permise auto reținute de polițiștii rutieri din Olt, în doar trei zile. Ce abateri au fost constatate

Poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat, în perioada 1 – 3 aprilie 2022, în sistem integrat, pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind legislația în vigoare. Au fost constatate nereguli și aplicate amenzi de aproape 200.000 de lei, iar peste 80 de permise de conducere au fost reținute de oamenii legii.

În cadrul activităților, au fost aplicate 624 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 196.990 de lei.

Dintre acestea, 232 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 108 pentru nefolosirea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate, 10 pentru folosirea telefonului mobil la volan, 9 pentru abaterile săvârșite de bicicliști și 265 pentru alte abateri.

Totodată, pentru abaterile constatate, au fost reținute 83 de permise de conducere, dintre care 63 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 7 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), 7 pentru depășire neregulamentară și 6 pentru alte abateri.

„Au mai fost reținute 15 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul Ionuț Vasiloaica.

De asemenea, au fost constatate șapte infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care trei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat și două alte infracțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.