Acasă Local Actualitate Secetă pedolo...

Secetă pedologică în jumătate din Olt. Harta zonelor afectate de lipsa umidității

O mare parte din țară este afectată, în această perioadă, de seceta extremă, potrivit unei hărți postate, miercuri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pe pagina de internet a instituției. Jumătate din județul Olt face parte din zonele afectate de secetă.

Potrivit ANM, la data de 20 Iulie 2022, conținutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura de porumb neirigat, prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă, în Dobrogea, Banat, Crișana și Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei și a Transilvaniei, local în sudul și estul Olteniei.

După cum se observă pe harta de mai jos, jumătate din județul Olt face parte din zonele afectate de secetă, în sensul unei secete moderate.

Rezerva de umiditate din sol se situează în limite satisfăcătoare și izolat apropiate de optim, pe suprafețe extinse din Oltenia, local în nordul, nord-vestul, vestul și centrul Munteniei, sudul, sud-vestul, izolat nord-estul, estul și centrul Transilvaniei, nordul Moldovei.

SURSA: Laborator Agrometeorologie – Administrația Națională de Meteorologie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.