Din cauza unor lucrări programate pe rețeaua de energie electrică, alimentarea cu apă va fi oprită, în toată comuna Valea Mare, azi, 27 iulie, în intervalul orar 8.30- 15.30, anunță Compania de Apă Olt (CAO) SA.
Ținând cont și de codul portocaliu de caniculă, CAO a făcut apel încă de ieri la locuitorii din comuna Valea Mare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar în acest caz, nu putem urgenta reluarea serviciului de alimentare cu apă, pentru că nu este o intervenție a Companiei de Apă Olt.
Vă mulțumim pentru înțelegere”, se arată într-un comunicat al CAO.



































